Grămada asta tăcută de ceață l-a prins de braț și-l plimbă aiurea. Somnul.
Să număr oi n-am stare. Stau așteptând, cu ochii la stele, pe tavan.
Visez deja la pădurea și stânca ce mă așteaptă, fără somn și ele, pe poteca de mâine.
Tic tac.. tic tac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu