Undeva in trecut, este o zi in care am inchis o poarta. Poarta catre ce simt. Pot acum sa ma-ntorc, amintindu-mi, la ea. Eram trista, era dureros si mi-am zis atunci ca eu n-o sa mai simt, ca gata, eu nu mai vreau sa simt. Si-am inchis, n-am vazut ca se poate. Si-am inchis, n-am stiut ce-am inchis. Eram un copil.
Azi deschid. Deschid ce n-as mai inchide vreodata. Deschid poarta aia, deschid si fereastra care s-a format langa ea intre timp. Si simt. Si-adesea pot sa privesc totul asa cum e, fara eticheta, fara bine si rau, fara frumos si urat, fara gresit sau corect, fara al meu si al vostru. Totul e doar asa cum e.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu