Ce bine că sufletu-i infinit.
Așa, pot lăsa câte o bucată,
cu
fiecare weekend, pe fiecare munte,
fără a mă îngrijora că am să rămân
vreodată fără.
După modelul mai bine mai tarziu decat niciodata, ieri am descoperit cam cum arata iarna in Fagaras.
Mai e un pic. Am stabilit ca urc cat pot si toate conditiile sunt prielnice sa pot pana pe varf.. dar nu las entuziasmul sa ma duca. Bocancii de iarna fac toti banii, zapada e numai buna, vremea nu mai zic, dar fara coltari cum sunt, poate nu ar fi bine sa ma prinda noaptea coborand pe aici.
Incet o iau inapoi. Atata liniste in oceanul asta de alb. Si atata frumusete, ca abia pot duce.. abia ma pot duce.
Mai zabovim pe sus, ca nu putem lasa asa frumuseti de privelisti neprivite.
Apusul nu ne ia prin surprindere.. doar ne lasa surprinsi.
Vantul bate, gerul pisca.. Degetele mele vor sa iasa din manusi, sa prind tot, sa iau cat pot cu mine.
In dreapta varful roz, in stanga zarile portocalii si cerul verzui.. in vale lumini se aprind.. mai cu grija, mai cu putin balet la piolet, ne-nsiram pe muchie. Spre cabana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu