Cristina scrie: Să nu dormi atunci când visezi. Pe Turnu, prima dată iarna.

M-am trezit cu ochii în stele.

E o bună dimineață, îmi zic.

De când m-am mutat nu mai am parte de stele așa, direct din pat.

Mă mobilizez și cobor repede în sala de mese a Casei Florescu.

Dau cu ochii de ei, Bucegii.

Și-au întins creasta la soare, deși acesta n-a răsărit încă,

iar albastrul închis al dimineții le subliniază silueta de invidiat.

Le priește regimul ăsta de iarnă pe bază de precipitații puține.

Din Poiana Zănoaga nu prea văd Creasta Craiului.
Norii au învăluit-o bine.
În direcție opusă, tot norii sunt în prim plan,
amestecați frumos cu soarele.

Odată ajunsă la Curmătura, nu pot pleca fără a savura o plăcintă cu urdă.

Creasta-i tot în nori ascunsă, da' hai că suntem norocoși,

avem parte și de albastrul seninului azi.

Pun crema de soare pe față și hai în sus!

Ba soare, ba ceață, ba stancă, ba zapadă.

Ca vremea și traseul.

Zapadă suficient de moale să urci în bocanci,

dar dacă tot am jucarii noi, hai să văd cum e cu fiarele la plimbare.

Ba, hai mai bine să văd jocul norilor, brazii împodobiți de sărbătoare,

zăpada lucitoare și udă, Măgura Codlei, Bucegii de după nori,

Ciucașul arătându-se câte puțin, Vrancei pierduți în zare,

Leaota cu piscuri albe.

Cu încredere pun mâna pe pietre,

cu rezerve mă sprijin în piolet.

Dau cu el cu forță, dau cu el de piatră.

Scrâșnete se aud oricum din pas în pas.

Mă echipez de vânt.

Sus e liniște, vântul mai mult adie.
Las în zăpadă un zâmbet cu plete de nori și hop, sunt sus pe Turnu!

M-am tot uitat la creastă iarna asta,
ba de pe Piatra Mică, ba dinspre Plaiul Foii și Tamașel.

I-am dat târcoale pe toate părțile visând.
Visam momentul de acum.
Visam cum văd de-aici toată frumusețea
care mă ținea minute în șir cu ochii în câte-o poză.