Bansko la prima vedere.

Bansko e o stațiune tare drăguță. Acum, primăvara. Bănuiesc că iarna e chiar mai draguță, dar eu în februarie am găsit aici mai multă primăvară decât iarnă. Vreme după sufletul omului?

Zic mersi că puțină zăpadă tot a fost. Puțină, dar mai multă decât pe la noi și suficientă pentru o vacanță reușită pe pârtii. 

Dacă e vorba de priveliști, aș reveni oricând.

Dacă e vorba de mâncare, m-aș muta aici.

  

  

Vf. Todorka (2746m)

 

Vihren (2914m) si Kutelo (2908m)

Sireni po Shopski

Fără zăpezi de poveste și cu temperaturi de costum de baie, m-am dat primele zile până n-am mai putut, la propriu. Prima zi, până n-am mai putut fizic, a doua, până la ultimul telescaun. 

A treia zi a plouat la fix cât să nu-mi pară rău că mai trebuie să mă și odihnesc. 

Ultimele zile, de ghețuș ascuns pe sub prafuri de zăpadă, mi-au plăcut ceva mai puțin. Din motive de off-piste, joia a fost o zi de neuitat. Dacă nu dădeam în gheață cu genunchiul drept ar fi fost chiar minunată. Vinerea, de prea multă încordare și teamă de căzături m-am dat jos devreme de pe pârtii.

Banko e un loc un pic prea bine promovat. Prea plin de oameni. 

Aproape că au fost mai mulți oameni decât zăpadă. 

Iată și motivul pentru care aș alege altceva pentru data viitoare.

Va fi un loc fără aglomeratie și fără stat la coadă,

unde februarie vine obligatoriu cu zăpezi de poveste.

Una peste alta, copil scăpat la joacă m-am simțit săptămâna asta.

Și bucuria mi-a fost tovarăș de nădejde pe pârtii.

Să nu dormi atunci când visezi. Pe Turnu, prima dată iarna.

M-am trezit cu ochii în stele. 

E o bună dimineață, îmi zic. 

De când m-am mutat nu mai am parte de stele așa, direct din pat. 

Mă mobilizez și cobor repede în sala de mese a Casei Florescu. 

Dau cu ochii de ei, Bucegii. 

Și-au întins creasta la soare, deși acesta n-a răsărit încă, 

iar albastrul închis al dimineții le subliniază silueta de invidiat. 

Le priește regimul ăsta de iarnă pe bază de precipitații puține. 

Din Poiana Zănoaga nu prea văd Creasta Craiului.
Norii au învăluit-o bine.
În direcție opusă, tot norii sunt în prim plan,
amestecați frumos cu soarele.

Odată ajunsă la Curmătura, nu pot pleca fără a savura o plăcintă cu urdă. 

Creasta-i tot în nori ascunsă, da' hai că suntem norocoși, 

avem parte și de albastrul seninului azi. 

Pun crema de soare pe față și hai în sus!

 

 

Ba soare, ba ceață, ba stancă, ba zapadă. 

Ca vremea și traseul. 

Zapadă suficient de moale să urci în bocanci, 

dar dacă tot am jucarii noi, hai să văd cum e cu fiarele la plimbare. 

Ba, hai mai bine să văd jocul norilor, brazii împodobiți de sărbătoare,

zăpada lucitoare și udă, Măgura Codlei, Bucegii de după nori, 

Ciucașul arătându-se câte puțin, Vrancei pierduți în zare, 

Leaota cu piscuri albe. 

Cu încredere pun mâna pe pietre, 

cu rezerve mă sprijin în piolet. 

Dau cu el cu forță, dau cu el de piatră.

Scrâșnete se aud oricum din pas în pas. 

Mă echipez de vânt. 

 

Sus e liniște, vântul mai mult adie.
Las în zăpadă un zâmbet cu plete de nori și hop, sunt sus pe Turnu!

 

M-am tot uitat la creastă iarna asta,
ba de pe Piatra Mică, ba dinspre Plaiul Foii și Tamașel.

I-am dat târcoale pe toate părțile visând.
Visam momentul de acum.
Visam cum văd de-aici toată frumusețea
care mă ținea minute în șir cu ochii în câte-o poză.

Scot o placintă cu urdă, luată strategic la pachet. 

Îmi întind privirile în zare. 

Tare frumoasă este viața, dacă nu dormi atunci când visezi. 

Mă-ntorc la tine iar, la tine mă întorc 
Iar mă întorc, prin noapte și prin gânduri 

Rămân nescriși și goi, rămân în urma mea 

Rămân copacii rânduri-rânduri..

Baie de alb, magie în apus și o cabană minunată. Suru.

Ce bine că sufletu-i infinit. 

Așa, pot lăsa câte o bucată, 

cu fiecare weekend, pe fiecare munte, 

fără a mă îngrijora că am să rămân vreodată fără.

 

După modelul mai bine mai tarziu decat niciodata, ieri am descoperit cam cum arata iarna in Fagaras.

 

 

Mai e un pic. Am stabilit ca urc cat pot si toate conditiile sunt prielnice sa pot pana pe varf.. dar nu las entuziasmul sa ma duca. Bocancii de iarna fac toti banii, zapada e numai buna, vremea nu mai zic, dar fara coltari cum sunt, poate nu ar fi bine sa ma prinda noaptea coborand pe aici.

Incet o iau inapoi. Atata liniste in oceanul asta de alb. Si atata frumusete, ca abia pot duce.. abia ma pot duce.

Mai zabovim pe sus, ca nu putem lasa asa frumuseti de privelisti neprivite.

Apusul nu ne ia prin surprindere.. doar ne lasa surprinsi.

Vantul bate, gerul pisca.. Degetele mele vor sa iasa din manusi, sa prind tot, sa iau cat pot cu mine.

In dreapta varful roz, in stanga zarile portocalii si cerul verzui.. in vale lumini se aprind.. mai cu grija, mai cu putin balet la piolet, ne-nsiram pe muchie. Spre cabana.