Dacă prima întâlnire cu un festival ca la ei, stropită cu ploaie, condimentată cu bălti și garnisită cu noroaie, a fost surprinzătoare și tare faină, a doua a fost chiar mai faină. La Kavarna am simțit totul mai intens, mai intim și mai frumos.
Therion, trupa care m-a convins că Kavarna e o idee bună, a fost mai minunată decât mă așteptam. Axel Rudi Pell au fost geniali și deși i-am descoperit recent mi-au plăcut mai mult decât Therion, agățându-mi-se într-un anume fel de suflet și în minte. Și agățați au rămas și în playlist-ul meu, de nu mă mai pot opri din ascultat. Bulgarii de la Odd Crew au fost și ei tare faini, poate-i mai ascult. Românii de la E-an-na sunt sigură că sunt mult mai buni și pot mult mai multe decât au lăsat să se vadă acum iar lupii din Varg au fost plini de culoare și energie dar păcat că nu cântă chiar ce-aș asculta eu.
Avantasia a fost ca un vis, o întâlnire miraculoasă cu emoții nebănuite și vocea din altă lume a lui Kiske, care m-au purtat timp de două ore în culmea fericirii. Au fost cele mai frumoase două ore cu muzica live de până acum și atât de repede s-au dus. Asemeni poveștilor marca Maiden, poveștile Avantasia sunt din categoria de ascultat la nesfârșit. Înainte de Avantasia au mai cântat de mi-au plăcut și românii de la Tiarra și tunisienii de la Myrath. Au mai fost și niște bulgari cam zgomotoși pentru starea mea de atunci Last Hope și Soilwork care au sunat tare bine, dar recunosc că nici ei nu se încadrează la categoria 'aș asculta adesea'.
Kavarna e sinonimă cu muzica minunată și atmosfera de nota 10, bulgarii chiar știu să trăiască muzica și să rezoneze cu scena. Kavarna Rock Fest 2016 mi-a oferit cea mai specială revelație muzicală Axel Rudi Pell și un nou tip de fericire, fericirea avantasiana.
