e o idee bună să te folosești de elementul surpriză.
Așa, în mod sigur, îi dai pe spate pe toți
și la propriu și la figurat.
Așa ne-a surprins pe noi sâmbătă un munte mic cu înălțimi blînde de 984m (Vf. Măgura) pe numele lui Berzunți. Din Moinești până pe Runcu și mai apoi până pe Vf. Tarnița ne-a primit cu brațele deschise și zăpadă. Lacul Tarnița s-a lăsat puțin căutat. Urcarea pe acest vârf a fost tare frumoasă.
Apoi, ne-a îmbrățișat cum a știut sau cum a putut el mai bine, cu ramuri fel de fel, de toate mărimile. Mare vijelie trebuie să fi fost prin pădurea asta de curând, de a scăpat, frumoasa, așa răvășită cum am găsit-o noi.
Până pe Bulimandru am tot sărit, ocolit, sărit și iar sărit obstacole ascunse părțial pe sub zăpadă. De acolo, întunericul s-a alăturat pădurii și ne-a luat și el la îmbrățișat, cu drag. Unde-i schitul, nu e schitul. Iată schitul! Unde-i drumul, nu e drumul. Iată drumul! Unde-i satul, nu mai apare satul. Iată și satul!
Bălăureala a fost minunată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu