baile tusnad - tinovul mohos - lacul sf. ana - bicsad

a patra. din cele douazeci de zile de hoinareala prin munti, propuse.
inca o duminica de mai cu vreme buna. inca o zi pe care n-am pierdut-o.

nici de asta data n-am avut (ne)norocul de a-l intalni. pe ursul brun.
chiar daca am strigat dupa "fiare" tot drumul.

am pornit, de la tusnad, la o ora la care in timpul saptamanii nici nu sunt treaza.
padurea ne-a asteptat plina de flori colorate si pasari galagioase. pe una, chiar, am confundat-o cu un caine. parea ca latra. m-am contrazis putin cu ea. dar nu m-a ascultat defel.
(- nu mai canta asa!
- dar cum? stii tu ce-i muzica!?
- ma scuzi.
- da, da..)

apoi a aparut cainele, la cateva minute. si el tot spre cabana mergea. avand patru picioare, el a fost primul sosit. in poiana ce sa vezi? iarba multa, inalta, verde! cateva corturi aproape stranse si masinile atasate lor. eram primii si-aproape singurii veniti pe jos. in afara de caine.

doar doua ore (pornind din gara baile tusnad) de serpentinaj prin padure sunt pana la tinov, o mlastina.. cel putin interesanta.
in afara de mult muschi, cresc, acolo, tot felul de plante toxice sau carnivore. yammi!
roua cerului e cea mai faimoasa dintre ele, ea fiind carnivora. se hraneste cu insecte si chiar s-a dezvoltat intr-o subspecie, care prefera libelulele.

1. primul ochi de apa















2. aleile tinovului sau muschii de pe langa ele



















3. roua cerului, singura planta carnivora (de fapt, insectivora) din romania















4. al doilea ochi de apa vizitat















5. acelasi ochi de apa si iesirea

festina lente

Uit adesea sa ma opresc.
Merg intr-una pe asfalt, pe sub copaci, in viteza.
Ma strecor printre masini, pe langa cladiri si scurtez drumul.
N-am banci, sa ma opresc sa-mi trag sufletul, n-am iarba sa calc, sa-mi odihnesc calcaiul, n-am nici o zare-n cale, sa-mi mai incant privirea.
Unde s-or fi pierdut, toate, in orasul asta mic?
Ma grabesc, zilnic. Intr-una ma grabesc.
Nu ma opresc, mai merg, mai am un pic.
Si-am obosit.
Mi-e glezna moale.
Nu ma opresc. Am uitat s-o mai fac.
Azi ma grabesc.

tot ce pierdem, pierdem pentru totdeauna?

Ce nu scriu, pierd. Asa cum am facut cu povestea aceea de seara, despre oameni, spusa lui rex, intr-o vara, langa o usa. Mi-am amintit de ea, asa, din intamplare, recent, cand am intalnit un om de poveste. Din entuziasmul sau, din pasiune, am cules o idee. Am acum o noua provocare. Si cu fiecare zi care trece, vreau tot mai mult sa gust magia ei. Va fi pentru o singura data sau va deveni o noua dependenta, nu stiu inca.

Am pierdut, candva, o poveste.
Revine, zilnic, in cate-o pagina, spre mine.
Deci, n-am pierdut.
Am uitat, candva, o poveste.

e vara si-mi vine sa cant!

Nu, nu de fericire. Nici de necaz.
Doar asa, de drag si cu placere.
Prea tacuta mi-era chitara, prea netede degetele si prea stinsa vocea.

Asadar, cant.
Imi iau in serios rolul de greier.
Am sa petrec toata vara cu chitara.
Si-am sa cant hai-hui, oricui.

Iar muzica imi da idei, mai mari si mai mici, de fiecare data. Idei bune, pe care sa nu le tin in buzunar prea mult, nefolosite.

zambind aiurea

Fara vreun motiv evident, ziua de azi mi-este inundata de-un zambet urias, aproape ireal.

Stau si zambesc aiurea la rauri repezi, sa-mi cante noaptea vorbe neintelese, la visine aproape coapte, sa-mi indulceasca diminetile lenese si la multa roua prin poieni, sa-mi spele cateva din pacate.

Impart zambetul in trei. Si ofer, imprumut, numai o bucata.