imi petreceam fiecare vacanta de vara la tara.
seara sau noaptea, cand ma prindea la bunica, devenea o adevarata provocare.
aveam nevoie de tot curajul pentru a porni, singura, spre casa (care se afla doar la doua case distanta) si ultimii 30 metrii parca-i zburam.
era un copac inalt si puternic.
acum stiu ca sansele sa se prabuseasca peste mine erau practic inexistente.
dar atunci mi-era teama sa nu-mi cada, noaptea, in cap, copacul acela mare.
nu-mi mai e frica.. acum, dar nici copacul nu mai e acolo.
l-au taiat de cativa ani.
si-un frate de-al lui, mai tanar, s-a trezit sa creasca mai la vale, la mine in gradina, chiar langa drum.
ma intreb daca atunci cand el va fi mare, vor mai exista copii carora sa le fie teama noaptea de frasini.
poteca spre sat..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu