Ninge-mă, iarnă dragă. În Hășmaș.
Am plecat cu noaptea-n cap de acasa, taraind bagaje si ocarand frigul diminetii.
Am ajuns putin dupa orele pranzului in Balan.
Restul trupei este deja aici.
La fel si iarna, cu tot gerul ei.
Pornim la drum, ocarand frigul dupa-amiezii.
Padurea impodobita, zapada neatinsa,
Zambete si veselie sub fulgii alunecand in liniste.
Hai ca ne place!
Cand aproape sa ne plictisim, dam de poiana.
Si n-apucam sa ne bucuram cum se cuvine de viscol si ninsoare ca iata cabana.
Cele vreo doua ore si un pic am tras de bocanci ca niciodata.
Bradutul impodobit care ne iese in cale spulbera orice urma de oboseala si frig.
Cel mai frumos bradut de craciun pe care mi l-as imagina exact asa ar fi.
Caldura sobei. Veselie mare.
Personaje, exploratori, artisti.
Numai oameni frumosi.
Se rade mult. Se zambeste continuu.
Dimineata e fara soare. Vantul nu mai mangaie nici el albul brazilor.
Prima mea intalnire cu Hasmasul tot asa a fost, plina cu brazi incremeniti de alb.
Prin păduri albe nebune și poieni minunate. Munții Bodoc.
O zare presarată cu munți și văi prafuite cu neguri. Prin Întorsurii
Trei iubiri pe cerul nopții. Marte, Luna și Venus.
