Desi s-au strans atatea de scris, javascript-ul si jQuery-ul mi-au captat cam toata atentia si energia luna asta. Daca javascriptul e insotit inca de ceva haos, jQuery pare foarte prietenos,.
Mai am mult de lucru, dar drumul asta pare sa-mi placa.
Iarna, imi place culoarea ta!
Abia m-am intors de pe partie, cu un genunchi vanat, putina febra musculara in devenire si mult chef de scris despre fericire. Azi este despre fericirea pe partii.
S-ar zice ca Predealul are o magie aparte iarna, pentru ca desi alesesem Valea Dorului pentru o zi pe partii, tot in Predeal am ajuns. Vantul si vremea nu tocmai luminoasa ne-au scos Valea Dorului din cap, asa ca am mai motait in tren cateva minute in plus. Aglomeratie mare pe peron, si de oameni si de zapada. A nins peste noapte si este zapada multa si proaspata.
Fugim repede spre partii si pentru ca se anunta o zi cam mohorata ne luam skipass in speranta ca nu va fi mare inghesuiala la coada telescaunului. O decizie inteleapta, pana la ora 12 deja facusem cinci coborari. Si nici dupa nu a fost din cale-afara de aglomerat.
Urc la un moment dat cu doi tineri, un el si-o ea. Fara echipament, se vede ca urca pentru prima data, dupa cum tremura telescaunul. Aproape sus telescaunul se opreste si emotiile lui (fata se arata mai viteaza) cresc. Zice ca n-ar mai vrea dar tot cu telescaunul trebuie sa si coboare. Dar o sa bea niste vin fiert inainte, poate ii va fi mai usor.
Spre dupa-miaza Cocosul era chiar bun de coborat si l-am mai prins si pe Vasi la cate-o coborare.
Nu l-am pozat in actiune, doar in repaos.
Am mai reusit trei coborari de la ora trei incoace, desi credeam ca am timp numai de doua. Ajung la gara la fix sa prind trenul, la 16.35. Vasi a facut mai multe, asa ca a alergat pana la gara, dar l-a prins si el.
Trenul nu-i prea plin asa ca avem locuri berechet. Imi dezghet turturii din par si ma cam fura somnul. In vagon e lumina putina si liniste. Nu prea se urca, nu prea se coboara. La Ploiesti urca un domn cu un copil in brate, iar copilul vrea jos, nu jos pe scaun, jos din tren, zicand ca in tren e noapte. Si pleaca sa caute un vagon mai luminat. Se stinge apoi si putina lumina care mai era. Pe cer clipoceste un avion. E bezna si tot atipesc si, desi nu se vede, am un mare zambet in suflet. Durerea de masea se intoarce. Iau niste ibuprofen si zambesc. Ce de fericire am gasit azi!
S-ar zice ca Predealul are o magie aparte iarna, pentru ca desi alesesem Valea Dorului pentru o zi pe partii, tot in Predeal am ajuns. Vantul si vremea nu tocmai luminoasa ne-au scos Valea Dorului din cap, asa ca am mai motait in tren cateva minute in plus. Aglomeratie mare pe peron, si de oameni si de zapada. A nins peste noapte si este zapada multa si proaspata.
Fugim repede spre partii si pentru ca se anunta o zi cam mohorata ne luam skipass in speranta ca nu va fi mare inghesuiala la coada telescaunului. O decizie inteleapta, pana la ora 12 deja facusem cinci coborari. Si nici dupa nu a fost din cale-afara de aglomerat.
Prima urcare, brazii stau cuminti pe margine, imbracati frumos in alb, putina ceata dar vantul nu prea bate, ninge incetisor si e chiar cald. Noi suntem plini de entuziasm si nerabdare.
Vasi se da mai repede si mai bine asa ca a coborat mai mult pe Subteleferic, eu dupa ce am testat Cocosul si Clabucetul, l-am ales pe primul, desi am mai dat cate-o raita si pe Clabucet, sa vad cum ii mai sunt valurile. Zapada proaspata imi place daca e sa fac ture pe munte. Pe partie, insa, multa zapada proaspata, nearanjata si nebatuta imi cam da putin de furca, ca nu sunt inca mare maestru in arta echilibrului.
Valuri, valuri de zapada proaspata sunt peste tot si dupa ce vinerea trecuta prinsesem curaj si m-am dat chiar bine, fara trante si rostogoale, azi mi-am mai si luat-o putin - o ingenunchere si vreo cateva salturi pe burta. Pe spate nu m-a dat nimeni azi, nici macar zapada.
Urc la un moment dat cu doi tineri, un el si-o ea. Fara echipament, se vede ca urca pentru prima data, dupa cum tremura telescaunul. Aproape sus telescaunul se opreste si emotiile lui (fata se arata mai viteaza) cresc. Zice ca n-ar mai vrea dar tot cu telescaunul trebuie sa si coboare. Dar o sa bea niste vin fiert inainte, poate ii va fi mai usor.
Spre dupa-miaza Cocosul era chiar bun de coborat si l-am mai prins si pe Vasi la cate-o coborare.
Nu l-am pozat in actiune, doar in repaos.
El insa m-a pozat. Ce e mic, verde si aluneca pe zapada? Cristina in actiune. :)
La o alta urcare nimeresc cu niste moldovence, prilej sa-mi amintesc ca la ei anul nou vine mai tarziu si probabil acum sunt in vacanta de sarbatori. Le place la noi si ma intreaba "ce inaltime e sus, 3000 de metri?", ca ieri au fost pe Postavarul la 2800. Cam 1500, raspund eu, ca nu stiam chiar exact cati sunt, fara sa le stric bucuria ca n-au fost nici ieri prea sus. Poate ar fi trebuit sa le zic ca Moldoveanu e cel mai inalt de la noi, dar n-are decat 2544. Cred ca le-ar fi placut moldovencelor sa stie ca in Romania cea mai mare inaltime o are Moldoveanu. :))
Vine si randul moldovenilor. Ei sunt pe schiuri si le place cum arata Subtelefericu', desi aleg deocamdata sa se dea pe Cocos. Povestesc despre un anunt auzit dimineata la radio: "Astazi va fi o zi frumoasa pe partii, cu multa zapada, iar la coborare s-ar putea sa nimeriti direct in bratele unei moldovence." Sau o rusoaica, sau o ucrainianca, adauga ei. De romance n-au zis nimic.
Din cand in cand, ma mai nimeresc sa urc si cu Vasi, bem niste ceai, mancam niste ciocolata, ca n-avem timp de pauza decat in scaun. Suntem lacomi azi, vrem sa ne dam cat mai mult.
E 16.15 si norii se ridica. Postavarul se zareste putin, fac ultima poza de azi si cobor grabita pe varianta, unde ma tot dadeam la inceputuri, in iernile in care stateam mai mult pe jos decat pe placa.
Trenul nu-i prea plin asa ca avem locuri berechet. Imi dezghet turturii din par si ma cam fura somnul. In vagon e lumina putina si liniste. Nu prea se urca, nu prea se coboara. La Ploiesti urca un domn cu un copil in brate, iar copilul vrea jos, nu jos pe scaun, jos din tren, zicand ca in tren e noapte. Si pleaca sa caute un vagon mai luminat. Se stinge apoi si putina lumina care mai era. Pe cer clipoceste un avion. E bezna si tot atipesc si, desi nu se vede, am un mare zambet in suflet. Durerea de masea se intoarce. Iau niste ibuprofen si zambesc. Ce de fericire am gasit azi!
Îmi place să îmi placă ceva
Îmi plac oamenii care mă fac să-mi placă.
Ei, cei care mă inspiră fără să-și propună asta,
ei, cei care nu se schimbă ca să-mi fie pe plac
și ei, cei care mi-au ridicat privirea și mi-au curătat ochelarii pe care nu-i port.
Dimineața a început frumos, cerul avându-l colorat.
Ei, cei care mă inspiră fără să-și propună asta,
ei, cei care nu se schimbă ca să-mi fie pe plac
și ei, cei care mi-au ridicat privirea și mi-au curătat ochelarii pe care nu-i port.
Dimineața a început frumos, cerul avându-l colorat.
Ziua bună se cunoaște de dimineață,
iar vinerea e o zi numai bună de cumpărat bilete de avion cu reducere, către prieteni dragi.
Îmi plac vinerile, pentru că sunt pline de planuri.
Chiar și fără planuri, vinerea plănuiești să faci planuri.
Îmi place când imi place ceva.
Start. 100 de zile fericite
Pot fi fericita 100 de zile la rand?
Am acceptat astazi o provocare tare frumoasa.
100 happy days este despre fericirile din fiecare zi.
Oricat mi-ar fi ziua de monotona, plina de ziduri, de lovituri sub centura sau ganduri negative, tot este ceva acolo, printre ele, poate ceva prea marunt si neimportant la prima vedere, un moment de fericire care trebuie pretuit. Care anume sunt fericirile mele si cat de multe, voi vedea la final, cand voi trage linie si asta numai daca pot fi fericita 100 de zile la rand.
In prima zi, am gasit - vazut - gustat fericirea dintr-o cana de ceai.
Am primit dupa masa, un ceai Tea Forte cu cirese si zmeura, de la Mihaela, colega mea de la calitate. Era ambalat asa de frumos ca aproape nu ma induram sa-l beau, intr-o piramida galbuie cu o frunza verde-n varf. Si ce aroma! Nu e nicio fericire-n lucruri asa ca l-am facut repede si m-am bucurat de momentele acelea placute dintr-o cana de ceai si de langa o cana de ceai.
Am acceptat astazi o provocare tare frumoasa.
100 happy days este despre fericirile din fiecare zi.
Oricat mi-ar fi ziua de monotona, plina de ziduri, de lovituri sub centura sau ganduri negative, tot este ceva acolo, printre ele, poate ceva prea marunt si neimportant la prima vedere, un moment de fericire care trebuie pretuit. Care anume sunt fericirile mele si cat de multe, voi vedea la final, cand voi trage linie si asta numai daca pot fi fericita 100 de zile la rand.
In prima zi, am gasit - vazut - gustat fericirea dintr-o cana de ceai.
Am primit dupa masa, un ceai Tea Forte cu cirese si zmeura, de la Mihaela, colega mea de la calitate. Era ambalat asa de frumos ca aproape nu ma induram sa-l beau, intr-o piramida galbuie cu o frunza verde-n varf. Si ce aroma! Nu e nicio fericire-n lucruri asa ca l-am facut repede si m-am bucurat de momentele acelea placute dintr-o cana de ceai si de langa o cana de ceai.
Prima zi pe partie, a doua zi a anului. 2015.
Ziua de ieri s-a incheiat cu un noul record personal - sase coborari.
Desi mai mult am stat in tren decat in Predeal si mai mult am stat la telescaun decat pe partie, am reusit sa ma depasesc si am facut pentru prima data sase coborari, una mai buna ca cealalta. Cinci fusese maximul pana ieri, dar la a cincea eram tot timpul prea obosita sa mai vreau inca una. Acum as mai fi vrut, inca una si inca una. :)
Anul a inceput cum nu se poate mai bine, cu munte si soare, zambete si autodepasire!
Si un selfie de inceput de an. ;)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)