Sau, mai corect spus, evit să mă joc.
Chiar copil fiind, pentru că încă mă simt așa deseori, mi-e frică de joacă.
Poate că undeva, demult, am trăit un fel de traumă legată de joc.
Cert este că am avut cândva un moment care m-a blocat în nejoc.
Scotocesc după el, să vedem cum și dacă se repară.
Trebuie cumva să-l găsesc.
Deși e prioritar să-mi găsesc amintirea jocului cel mai drag.
Și să încep a clădi de acolo, o joacă nouă.
Am să stric un ceas.
Îmi lipsește timpul de-altă dată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu