Zi de vară.. și-o chitară, în pădure la Comana.

Să mai încălzesc puțin frigul din aer, am să povestesc de o zi caldă a lui august petrecută prin pădurile Comanei. O zi tare faină, în care unii dintre noi au cântat, pardon, zdrăngănit cu pasiune de greier, alții au făcut grătare gustoase, unii s-au bucurat la umbră de răcoarea pădurii, alții au fost aruncați în apele involburate ale deltei.. și cu toții am fost ciuruiți, cam fără voie, de țânțarii vesnic însetați.

Deocamdată povestesc doar cele câteva poze pe care le-am ales, dar vor veni și vorbele curând.

 

  

Copil fiind, păduri cutreieram.. în Munții Vrancei

În 2000 am urcat prima dată în Munții Vrancei.

Deși, de mică copilăream pe la poalele sale, pe dealuri și prin păduri, abia în vara aia ne-am hotărât să urcăm pe munte până sus pe vf. Coza.

Fără echipament montan și fără prea multe cunoștințe în ale mersului pe munte ne-am trezit cu noaptea-n cap și răsăritul ne-a prins pe drum, înainte de a intra în pădure.

Ce ne-a mai plăcut răsăritul acela! 

Ne-am pozat cu fiecare piatră mai mare și fiecare copac mai ciudat întâlnit în drum, am coborât chiar și la o cascadă, nu-i știu numele și ne-am pozat fără prea multă lumină si pe acolo. 

Ne bucuram de tot ce vedeam ca niște copii. Eram copii. 

La canton am făcut prima pauză de masă - micul dejun și-am mâncat ce ne luasem de acasă. A doua pauză a fost sus la stână, unde am mâncat bulz copt în jar. Cel mai bun bulz mâncat vreodată.

Țin minte că la coborare am întâlnit un nene cu un cal și băieții i-au cerut să-i lase și pe ei călare. Când să vină și rândul meu, s-a plictisit omul de noi și și-a văzut de drum. 

Aveam pe atunci aparat foto cu film. Erau numărate pozele pe care le puteam face și majoritatea pozițiilor le-am folosit la urcare. Nici atunci nu eram mai pricepută în a poza.

N-am văzut niciuna dintre pozele făcute atunci. Nu știu cum, dar filmul s-a ars. Pozele acestea sunt din următorul an, când am repetat isprava și-am fost mai atenți cu aparatul. 

Vârful l-am găsit, de data asta, în nori și nu-mi amintesc să mai fi urcat chiar până sus.

Am ajuns acasă pe înserat, după 12 ore de mers, cam obosiți și din cale afară de fericiți.

aduceri aminte

Eu nu vreau să fiu mare, mie-mi place copilăria.

gena singurătății

Anumiți oameni sunt programați genetic să ramână singuri.

Mutația G a genei 5-HTA1 este cauza, spun cercetătorii.
Gena respectivă este responsabilă cu serotonina, iar posesorii mutației G sintetizează mai puțină serotonină decat cei ai mutației C.
Astfel că nefericiți fiind, nu mai găsesc rostul unei relații.

Nu am chef azi

Azi noapte am visat păianjeni. Și șoareci-șobolani roșcați. 

Și drumuri. Și-o cale ferată scoasă din uz. 

Păianjenii nici nu i-aș fi observat, dar altcineva din vis se temea de ei.

Erau prinși în propria lor plasă, o plasă în formă de iglu, 

Și nu-mi era deloc frică de ei.

Eu vedeam doar drumul, fără nicio direcție.

Așa m-am trezit cu noaptea-n cap.

Nici vorbă să mai vină somnul și m-am pus pe citit, 

să-mi țin astfel mintea ocupată cu gânduri plăcute.

Îmi doresc uneori să fi fost un om simplu,

care să treacă prin viață fericit 

fară să înțeleagă atâtea, doar bucurându-se de oamenii din jur.
Mi-e rușine apoi, de ce-mi doresc.

Mă trezesc tot mai sătulă de așa-ziși șefi care nu sunt capabili să ia o decizie atunci când e cazul. Dar cel mai satulă sunt de șeful din mine.

sunt cel putin 3 tipuri de dor

Zilele acelea când ți-e dor de cineva, ai numai amintiri bune despre, care te fac să zâmbești, a fost ceva frumos și îți lipsește, ai vrea într-o zi să-l revezi, dar știi și simți că poți trăi bine mersi și fără el. E dor indiferent.

Secundele acelea cănd ți-e dor de cineva și nu te poți abține să nu-i amintești asta zilnic, chiar dacă abia de 5 minute a ieșit pe ușă. Și când îi zici 'mi-e dor' nu trece mult timp și vine, pentru că îi pasă de dorul tău și-are și el același dor. Și-ți place dorul ăsta pe care poți să-l spui, să-l împarți. E dor fericit.

Anii aceia când ți-e dor de cineva, dar nu vrei să simți asta, pentru că știi că pe acel cineva îl doare-n cot de dorul tău. Și vrei doar să uiți de dor. Pentru că acum știi că ți-e dor de fapt de el așa cum nu mai e și mai mult de vremurile în care era cum l-ai cunoscut, dar știi că între timp s-a schimbat atât de mult și se tot schimbă și nu mai e omul de care ți-era ție dor odată, dar nu e înca omul de care să nu-ți mai fie dor. E dor tulburator.