ghid pentru o bună dimineață

Sunt frumoase diminețile când mă trezesc de bunăvoie.
Înainte de orice alarmă.
Pentru că rareori, o bună dimineață începe cu alarma telefonului.
Tic-tac-ul ceasului deșteptător e întotdeauna mai binevenit.

Sunt plăcute diminețile care mă întâmpină cu lumină.
Altfel, dacă nu e plecatul spre munte motivul pentru care m-aș trezi înaintea zorilor
nu prea găsesc vreo plăcere în asta.
Câteva raze de soare sunt esențiale.

Sunt productive diminețile în care mă trezesc plină de idei.
Și dacă fac bine să le pun pe hârtie,
poate mă trezesc într-o zi că nu mai am loc de atâtea idei bune.

Sunt calde diminețile în care mă găsesc în brațele tale sau cu tine-n brațe.
In care doar stau acolo și n-aș mai pleca.

Sunt grozave diminețile când mă trezesc zâmbind,
fie de la bunăvoie, fie de la lumină, fie de la idei,
fie, cel mai adesea, de la caldură.

în căutarea jocului pierdut

Cel mai greu între defectele mele atârnă faptul că nu știu să mă joc.
Sau, mai corect spus, evit să mă joc.
Chiar copil fiind, pentru că încă mă simt așa deseori, mi-e frică de joacă.

Poate că undeva, demult, am trăit un fel de traumă legată de joc.
Cert este că am avut cândva un moment care m-a blocat în nejoc.
Scotocesc după el, să vedem cum și dacă se repară.
Trebuie cumva să-l găsesc.

Deși e prioritar să-mi găsesc amintirea jocului cel mai drag.
Și să încep a clădi de acolo, o joacă nouă.

Am să stric un ceas.
Îmi lipsește timpul de-altă dată.


destăinuirea de luni

Sunt zile și zile.

Astăzi e una dintre zilele acelea rare
în care îmi vine să fug din propria piele.

Să mă arunc într-o cană de ceai
verde, aromat, cu multă miere,
să absorb tot lichidul ca un biscuite.
și să mă sfarăm apoi în mii de bucați dulci,
pe care să le poți mânca numai cu lingurița.

Culori care-mi plac în noiembrie

Albastrul de toamnă e cel mai sentimental albastru al cerului.
Limpede, intens și cald.

Mâine plec să gust o culoare, muntele.
Mă simt verde numai când mă gândesc la el.

Îmbătrânind, capeți tot mai multe fobii.
Dar acum te îmbrâncește zilnic curajul
să intri-n hora cu ele.



pozitiv

e atata negativism in jur.
pana si cuvantul 'nu' incepe sa-si piarda din sens.

Binili Învingi!

Deschid radioul, ca-n fiecare dimineata. Primul lucru pe care-l fac cum ajung.
Liniste. E liniste pe frecvete.
Lipsesc zambetele diminetii, vestile bune, muzica si cuvintele de pus pe rana. Imi lipsesc.

Nu mai ascult radio. Astept. Vine ea si ziua in care: Binili Invingi!