e che nessuno si permetta di chiamarmi eroe
l'ho fatto per motivi solamente miei
sono troppo diverso dai vostri eroi
l'ho fatto per me, non per voi
l'ho fatto perchè non l'avreste fatto voi
- mercanti di liquore -
into the wild
wind in my hair, I feel part of everywhere
underneath my being is a road that disappeared
late at night I hear the trees, they're singing with the dead
overhead...
leave it to me as I find a way to be
consider me a satellite, forever orbiting
I knew all the rules, but the rules did not know me
guarantee - eddie vedder
underneath my being is a road that disappeared
late at night I hear the trees, they're singing with the dead
overhead...
leave it to me as I find a way to be
consider me a satellite, forever orbiting
I knew all the rules, but the rules did not know me
guarantee - eddie vedder
cel mai bun mod de a prezice viitorul este sa il inventezi.
in the name of the father.. un film care chiar merita vazut.
oricat ar fi lumea de rea si de nebuna.. oricat ar fi multi dintre ei (ei = poporu' asta de prosti) de idioti.. asta mi-e tara, poporul meu de aur.. si n-o pot eu schimba.
cautam mereu circumstante atenuante, cautam mereu sa dam vina pe altcineva, ne tratam cu ideea ca se putea mai rau de'atat.. modelul asta il folosim de fiecare data, si intotdeauna vom ajunge in acelasi punct, la aceleasi regrete si consolari atata timp cat nu avem taria si nu luam hotararea de a iesi din sistemul asta stricat.
gasim intotdeauna motive pentru a ramane pe loc, lucru care ne distruge, incet dar sigur.. ne trage in noroi, ne obisnuieste cu sistemul, ne face sa ne simtim inadaptati, sa ne consolam cu regrete si scuze..
n-am vrut niciodata sa ma las prinsa in cercul asta derutant, toate ideile mele bune, multe dintre crezurile si principiile dupa care traiam s-au ascuns, undeva in spatele meu.
am crezut dintotdeauna ca se poate mai bine, nu ca se putea si mai rau.. am gasit de cele mai multe ori puterea sa plec, sa las in urma locuri unde mi-era bine pentru altele unde putea sa-mi fie si mai bine.. pentru ca am crezut mereu ca daca eu nu vreau si nu fac ceva pentru asta cum mi-ar putea fi mai bine?
singurul adevar, pe care trebuie sa mi-l tatuez in palma, sa nu-l mai pierd, este ca risc sa-mi risipesc partea cea mai buna, risc sa ma pierd in mediocritate si sa ma aliniez inevitabil intr-un mars spre vise neimplinite, spre esecuri si spre o lume a invinsilor, daca nu am curajul de a risca. fara sa risc nu voi inainta niciodata.
nu toate visele ni se implinesc. nu pentru ca n-ar fi posibile. ci pentru ca nu stim sa luptam, cum luptau odata marii conducatori de armate si tari.
cu pasiune, curaj, perseverenta si nebunie.. viata e chiar frumoasa.
nu mi-am dorit niciodata sa plec din tara asta, pentru totdeauna.. pana in dimineata asta.
dar mai am lupte de castigat aici.
oricat ar fi lumea de rea si de nebuna.. oricat ar fi multi dintre ei (ei = poporu' asta de prosti) de idioti.. asta mi-e tara, poporul meu de aur.. si n-o pot eu schimba.
cautam mereu circumstante atenuante, cautam mereu sa dam vina pe altcineva, ne tratam cu ideea ca se putea mai rau de'atat.. modelul asta il folosim de fiecare data, si intotdeauna vom ajunge in acelasi punct, la aceleasi regrete si consolari atata timp cat nu avem taria si nu luam hotararea de a iesi din sistemul asta stricat.
gasim intotdeauna motive pentru a ramane pe loc, lucru care ne distruge, incet dar sigur.. ne trage in noroi, ne obisnuieste cu sistemul, ne face sa ne simtim inadaptati, sa ne consolam cu regrete si scuze..
n-am vrut niciodata sa ma las prinsa in cercul asta derutant, toate ideile mele bune, multe dintre crezurile si principiile dupa care traiam s-au ascuns, undeva in spatele meu.
am crezut dintotdeauna ca se poate mai bine, nu ca se putea si mai rau.. am gasit de cele mai multe ori puterea sa plec, sa las in urma locuri unde mi-era bine pentru altele unde putea sa-mi fie si mai bine.. pentru ca am crezut mereu ca daca eu nu vreau si nu fac ceva pentru asta cum mi-ar putea fi mai bine?
singurul adevar, pe care trebuie sa mi-l tatuez in palma, sa nu-l mai pierd, este ca risc sa-mi risipesc partea cea mai buna, risc sa ma pierd in mediocritate si sa ma aliniez inevitabil intr-un mars spre vise neimplinite, spre esecuri si spre o lume a invinsilor, daca nu am curajul de a risca. fara sa risc nu voi inainta niciodata.
nu toate visele ni se implinesc. nu pentru ca n-ar fi posibile. ci pentru ca nu stim sa luptam, cum luptau odata marii conducatori de armate si tari.
cu pasiune, curaj, perseverenta si nebunie.. viata e chiar frumoasa.
nu mi-am dorit niciodata sa plec din tara asta, pentru totdeauna.. pana in dimineata asta.
dar mai am lupte de castigat aici.
guilty pleasure
pentru ca dimineata nu mai stau la tigara cu voi, imi fumez partea mea.. juma' de tigare, pe balcon, seara.. insotita de cantecul lui socaciu ( la un ceai)..
imi place sa-mi rezerv cate-o tigara.. mai tare sau prea usoara din pachetele prietenilor..
niciodata nu mi-am dorit o viata lunga.
mirosul de tutun ma duce cu gandul departe. uneori ma visez pe o alee de langa fabrica de tigarete, vestita odata pentru tigarile carpati ce se faceau acolo.. alteori ma prefac ca nu mai sunt nefumatoare, fara sa ma mint, fara sa ma ascund.
mai am jumatate si-am s-o astept pe rex..
sa-i pot rapi o alta tigara.
imi place sa-mi rezerv cate-o tigara.. mai tare sau prea usoara din pachetele prietenilor..
niciodata nu mi-am dorit o viata lunga.
mirosul de tutun ma duce cu gandul departe. uneori ma visez pe o alee de langa fabrica de tigarete, vestita odata pentru tigarile carpati ce se faceau acolo.. alteori ma prefac ca nu mai sunt nefumatoare, fara sa ma mint, fara sa ma ascund.
mai am jumatate si-am s-o astept pe rex..
sa-i pot rapi o alta tigara.
fobie din copilarie
mi-era frica, cand eram copil, de frasinul din capatul drumului.
imi petreceam fiecare vacanta de vara la tara.
seara sau noaptea, cand ma prindea la bunica, devenea o adevarata provocare.
aveam nevoie de tot curajul pentru a porni, singura, spre casa (care se afla doar la doua case distanta) si ultimii 30 metrii parca-i zburam.
era un copac inalt si puternic.
acum stiu ca sansele sa se prabuseasca peste mine erau practic inexistente.
dar atunci mi-era teama sa nu-mi cada, noaptea, in cap, copacul acela mare.
nu-mi mai e frica.. acum, dar nici copacul nu mai e acolo.
l-au taiat de cativa ani.
si-un frate de-al lui, mai tanar, s-a trezit sa creasca mai la vale, la mine in gradina, chiar langa drum.
ma intreb daca atunci cand el va fi mare, vor mai exista copii carora sa le fie teama noaptea de frasini.
imi petreceam fiecare vacanta de vara la tara.
seara sau noaptea, cand ma prindea la bunica, devenea o adevarata provocare.
aveam nevoie de tot curajul pentru a porni, singura, spre casa (care se afla doar la doua case distanta) si ultimii 30 metrii parca-i zburam.
era un copac inalt si puternic.
acum stiu ca sansele sa se prabuseasca peste mine erau practic inexistente.
dar atunci mi-era teama sa nu-mi cada, noaptea, in cap, copacul acela mare.
nu-mi mai e frica.. acum, dar nici copacul nu mai e acolo.
l-au taiat de cativa ani.
si-un frate de-al lui, mai tanar, s-a trezit sa creasca mai la vale, la mine in gradina, chiar langa drum.
ma intreb daca atunci cand el va fi mare, vor mai exista copii carora sa le fie teama noaptea de frasini.
poteca spre sat..
un copil cu multe vise..
eram copil si-aveam atatea vise..
umblam desculta vara, pe drumul plin cu pietre;
urcam in toti copacii, dar preferam ciresii;
si in plimbari pe dealuri, sub soarele lui august,
fugeam de libelule, lacuste zburatoare..
iar fluturii veniti
sa guste, in fiecare seara, nectar din floarea noptii
ma speriau teribil.
iubeam ploile repezi, cantecul vantului prin frunze
si mirosul ierbii abia cosite.
stiam ce ora este dupa umbra
si aveam timp, ziua intreaga, pentru toate.
eram copil si-aveam atatea vise!
acum stiu.. nu timpul ne imbatraneste
ci visele in care uitam sa mai credem.
umblam desculta vara, pe drumul plin cu pietre;
urcam in toti copacii, dar preferam ciresii;
si in plimbari pe dealuri, sub soarele lui august,
fugeam de libelule, lacuste zburatoare..
iar fluturii veniti
sa guste, in fiecare seara, nectar din floarea noptii
ma speriau teribil.
iubeam ploile repezi, cantecul vantului prin frunze
si mirosul ierbii abia cosite.
stiam ce ora este dupa umbra
si aveam timp, ziua intreaga, pentru toate.
eram copil si-aveam atatea vise!
acum stiu.. nu timpul ne imbatraneste
ci visele in care uitam sa mai credem.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)